Om la lună - Far

Mi-ai fost far,
Mi-ai fost dar,
Mi-ai fost vai și-amar.
Ți-am fost viu,
Ți-am fost fiu,
Rătăcind prin pustiu.

Și de ți-aș mai fi fost
Te-aș fi spus pe de rost
Dar cumva-ntr-un târziu
S-a-ntâmplat să nu-ți mai fiu.

Mi-ai fost far
Și hotar.
Să mă crezi că n-aveam habar
Cine ești și de ce
M-ai ales tocmai pe mine.

Și de tot s-a-ntâmplat
Să îți fiu cu păcat
Ți-ai dat timp, mi-ai dat rost,
Ce frumos a mai fost..

Tu singură,
Din ce părți îndepărtate m-ai smuls
Dar nu ți-am fost niciodată de-ajuns
Spre ce timpuri te-ai necunoscut
Și ce mare iubire-ai născut.

Mi-ai fost far
În zadar
Acum rătăcesc pe ape iar
Și nici țărmul pustiu
Nu mai e cum îl știu.

Și de fapt și de drept
Și din golul din piept
Și din dus pe pustiu
N-a ieșit nimeni viu.

Tu singură,
Din ce părți îndepărtate m-ai smuls
Dar nu ți-am fost niciodată de-ajuns
Spre ce timpuri te-ai necunoscut
Și ce mare iubire-ai născut.
Și-ai lăsat-o aici.